Legenda lui Dragobete




Legenda spune că Dragobete a fost fiul babei Dochia, o tânără deosebit de frumoasă. Aceasta ar fi adormit într-o poiană, iar Duhul Muntelui s-ar fi transformat în ceaţă şi ar fi lăsat-o insărcinată. Dupa 9 luni de zile, s-ar fi născut Dragobete. La naştere, a avut 4 ursite:
-Primăvara care i-a dăruit iubirea, prospeţimea florilor şi tinereţea fără bătrâneţe,
-Vara care i-a dăruit dulceaţa fructelor şi căldura dragostei
-Toamna care i-a oferit un fluier pentru a-i inveseli pe oameni cu cântecele lui, iar cea de-a patra ursitoare,
-Iarna i-a dat o imbrăcaminte albă cu sclipiri de diamante. Dragobete a ajuns să fie îndrăgit şi iubit atât de femei, cât şi de bărbaţi. Se pare că, toate darurile l-au ajutat să seducă toate tinerele care îi ieşeau în cale, motiv pentru care a devenit simbolul dragostei. Totuşi, într-o zi, când deja era tânar fecior, a întâlnit un înţelept care l-a dus în munte şi l-a învaţat totul despre plante şi animale. In plus, in noaptea de 23 spre 24 februarie, apărea in visele băieţilor şi ii invăţa tainele iubirii. După sute de ani in care Dragobete i-ar fi invăţat pe oameni să iubească, el a murit şi a fost transformat într-o plantă numită “Năvalnic”, care apare primăvara devreme în poieni.

Sursa





Legenda Dragobetelui: Fetele si băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să tină tot anul, precum a păsărilor ce se „logodesc” în acestă zi


Povestea Dragobetelui sau legenda lui Dragobete: O legendă spune ca Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei si al bunei dispozitii. Acesta mai era numit Cap de Primavara sau Cap de Vara si era identificat cu Cupidon, zeul iubirii in mitologia romana, si cu Eros, corespondentul acestuia in mitologia greaca.

Un alt nume al sau era Navalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos si iubaret nevoie mare, care le face pe tinerele fete sa-si piarda mintile. Un fel de Zburator metamorfozat apoi de Maica Domnului intr-o floare.

La daci, era zeul ce oficia la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor. In mitologia greaca, pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, „pasare” in greceste insemnand „mesaj al cerului”, iar in timp aceasta traditie s-a raspandit si la oameni.

In lumea satului romanesc, pina la jumatatea secolului 20, el era sarbatorit la 24 si 28 februarie sau la 1 si 25 martie, potrivit cercetatorului Ion Ghinoiu, autorul volumului „Zile si mituri”.

De Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se „logodesc” in acesta zi.

Dragobetele este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii.

Dupa modelul zburatoarelor, fetele si baietii se întâlneau sa sarbatoreasca Dragobetele, pentru a ramine indragostiti pe parcursul intregului an.

Daca vreamea era favorabila, ei se adunau in cete si ieseau la padure haulind si chiuind, pentru a culege primele flori ale primaverii: ghiocelul si brindusa. Din zapada netopita fetele isi faceau rezerve de apa, cu care se spalau la anumite sarbatori din timpul anului.

Desi localnicii sunt de parere ca Dragobetele oficia din ceruri casatoriile intre nevorbitoare, cu timpul legenda a luat o alta intorsatura, Dragobetele semnificand venirea primaverii si trezirea naturii la viata.

Legenda Dragobetelui spune ca toti aceia care au participat la petreceri in aceasta zi erau feriti de boli, fiind foarte sanatosi. Credintele populare sunt de parere ca de Dragobete gospodarii primeau binecuvantarea cereasca a Zeului Iubirii, oferindu-le bunastare si belsug in case si gospodarii.

Legenda Dragobetelui mai spune ca apa de pe fragi avea proprietati magice. Aceasta trebuia stransa si folosita de catre fetele nemaritate, facandu-le mai frumoase ca niciodata, atragand privirile baietilor.

sursa

Intr-o zi, o tanara si-a vizitat tatal care fusese profesor de psihologie. Cu o privire trista pe fata ei, femeia a spus:

"Tata, sunt atat de obosita... totul merge pe dos la locul de munca si in viata mea personala. Nu mai am puterea de a face fata. Ce ar trebui sa fac?"

Tatal ei a sarutat-o pe frunte, i-a luat mana si i-a spus: "Lasa-ma sa-ti arat!"

El a mers in bucatarie si a pus apa in trei oale pe care le-a pus apoi pe focul aragazului. A adus un ou, un cartof si o mana de cafea. Apoi a pus fiecare ingredient intr-o oala.

Dupa cateva minute el a oprit caldura si si-a intrebat fiica: "Ei bine... ce vezi?"


"Cartoful si oul au fiert... cafeaua s-a dizolvat." - a spus tanara.

"Desigur...Dar, uite... Cartoful, care era dur si greu a devenit moale si putin usor. Oul era fragil si lichid... insa a devenit greu si dur. La exterior cartoful si oul arata la fel, insa in interior sunt complet diferite... Acelasi lucru se intampla si cu oamenii. Oamenii care par puternici la exterior se pot pierde si pot deveni slabi cand apar probleme in viata lor, iar cei care par sensibili vor deveni mai puternici."

"Si cum ramane cu cafeaua?" - a intrebat tanara curioasa.



"Ah, cafeaua este cea mai interesanta. Ea a fiert in noul mediu agresiv si a schimbat si mediul, transformand apa intr-o bautura calda gustoasa. Cafeaua este ca acei oameni care nu pot fi modificati de situatia lor, ci s-a folosit de ce avea pentru a face ceva nou. Acesti oameni gasesc o modalitate de a trece mai departe peste orice problema in viata. Acum... alegerea iti apartine: tu ce vrei sa fii?"

„O femeie imbracata intr-o rochie de bumbac si sotul ei, deasemenea, intr-un costum modest, au coborat din tren in Boston si s-au adresat, fara sa fi avut o programare prealabila, secretarei presedintelui de la Universitatea Harvard.
Secretara a ghicit imediat ca acestia veneau de la tara, ca erau fermieri si nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.
– Dorim sa-l vedem pe presedinte – a spus omul incet.
– Este ocupat – a raspuns secretara.
– Asteptam – a replicat femeia.
Ore intregi secretara i-a ignorat, in speranta ca cei doi, in cele din urma se vor descuraja si vor pleca. Ei insa nu au renuntat, ceea ce a facut sa creasca frustrarea acesteia.
In cele din urma a decis sa-l deranjeze pe presedinte, desi era o corvoada pe care ea mereu o evita.
– Poate daca veti vorbi cu ei cateva minute, vor pleca, a spus secretara presedintelui Universitatii. Acesta facu o strambatura de dezgust si accepta. Cu fruntea incruntata, dar cu demnitate se indrepta cu pas majestuos spre perechea care astepta.
Femeia ii spuse:
– Am avut un fiu care a invatat la Harvard timp de un an. A iubit Harvard-ul si fost fericit aici. Dar acum un an a murit intr-un accident. Sotul meu si cu mine am vrea sa construim ceva, undeva in campus, care sa fie in memoria fiului nostru.
Presedintele nu a parut interesat.
– Doamna – a spus acesta – nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoana care a invatat la Harvard si apoi a murit. Daca am face-o, acest loc ar parea un cimitir.
– Oh, nu, replica repede femeia – nu dorim sa se ridice o statuie. Ne-am gandit ca am fi bucurosi sa donam o cladire universitatii Harvard.
Presedintele a intors catre ei privirea. Arunca o privire la rochia si la costumul simplu cu care cei doi erau imbracati si exclama apoi:
– O cladire! Aveti cumva idee cat costa o cladire? Am investit peste sapte milioane si jumatate de dolari in cladirile de aici de la Harvard!
Pentru o clipa, femeia tacu.
Presedintele s-a gandit ca poate acum se va putea debarasa de ei.
Femeia se intoarse catre sotul sau si ii spuse incet:
– Atat de putin costa o universitate? De ce sa nu construim de la inceput, una a noastra?
Sotul sau accepta.
Fata presedintelui se intuneca de confuzie si uimire.
Acesta era “memorialul” sau. In ziua de astazi universitatea Stanford este pe locul intai in lume, mai sus decat Harvard."

Cel ce înșeală

Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un țăran și i-a spus:
- Uite, omule, fiindcă știu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îți dau de muncă și te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule – a răspuns omul bucuros – ce trebuie să fac?
- Să-mi construiești o casă la marginea pădurii.
Țăranul a plecat bucuros și, chiar din aceea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce și-a spus? ”E, și așa nu mă vede, ce-ar fi să-l înșel?!”
Și, în loc să facă totul așa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine și proaste și să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar țăranul știa că n-o făcuse bine și că, destul de repede, ea se va strica.
Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindcă știu că tu și familia ta locuiți într-o cocioabă mică, îți fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construiești și ți-am spus acum, la sfârșit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.
Acum și-a dat seama omul de greșeala sa. A vrut să-l înșele pe altul și, de fapt, singur s-a înșelat. Dacă ar fi fost cinstit și și-ar fi văzut de treabă, și-ar fi făcut un bine lui și familiei sale. Acum însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.
În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înșele niciodată pe nimeni.

”După cum ne purtăm noi cu aproapele, așa Se va purta Dumnezeu cu noi.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Asa cum am precizat si in articolele precedente, numele nu e cel real.
Cand am cunoscut-o avea o sarcina avansata, in jur de 7-8 luni. Tot in piata, tot in hala de lactate. Venea 2 zile pe saptamna si era coada la masa ei. Avea branza de vaci, smantana, lapte si cas. Mi s-a parut extrem de tanara. Cand am aflat ca are 22 de ani nu mi-a venit sa cred. Venea cu masina, singura, de la douazeci si ceva de km, pe un drum prin padure cu multe serpentine. Si avea si bulina de incepatoare in geam. I-am admirat curajul, perseverenta si hotararea. Apoi am intrat in vorba si mi-a povestit despre ea. Cu bune si mai putin bune.
E un pic impulsiva ca oricine la varsta aceea. Apara persoanele dragi din viata ei indiferent de situatie iar asta o pune in situtii diverse de multe ori mai putin placute. Dar nu renunta...
A venit la piata si cu 2 zile inainte de a naste, asa cum a venit si la o saptamana dupa ce a nascut. Sotul facea naveta zilnic la 60 si ceva de km, schimband autobuzele de 2 ori. Dar facea efortul asta zilnic pentru a fi seara alaturi de familia lui. Familie din care faceau parte ei doi, bebelusul ce era pe drum si inca 2 copii acasa. S-au casatorit de foarte tineri si isi doreau cel putin 4 copii. Deocamdata aveau 3. Isi facusera si o casa. Erau bucurosi ca aveau apa curenta, baie, geamuri termopan si mobila frumoasa. Asa cum erau bucurosi ca ea reusise sa isi ia permisul de conducere si sa isi cumpere si o masinuta. Fereasca Dumnezeu daca aparea o problema in gospodarie aveau cum sa ajunga in oras la orice ora...
De multe ori imi povesteau ca inca nu le vine sa creada ca au reusit atat de multe intr-un timp relativ scurt si plecand de la foarte putin. Cum? Cu multa munca, cu sutinere recipoca, cu incredere in fortele lor si in ajutor de la Domnul..
Cresteau animale. Nu am fost la ei in gospodarie dar din povestile lor aveau 2-3 vaci cu lapte, in jur de 10 caprite, purcei si vitei la ingrasat si iepurasi (la un moment dat aveau in jur de 40). Si bineinteles gaini. Trezirea era dimineata la 4 cand pleca sotul la munca si se incheia seara la 10-11 seara cand venea sotul de la munca. De multe ori mergea in oras dupa el, daca nu mai prindea masina... Uneori platea pe cineva sa o ajute la carat gunoiul...
Intr-o perioada in care multi tineri se plang ca nu le dau parintii tot ce isi doresc, ei sunt un exemplu ca se poate. Trebuie doar sa vrei, sa iti placa si sa crezi. Sa crezi ca Dumnezeu te va ajuta daca pui osul la treaba. Sa crezi ca visele se pot implini daca sunt realiste si daca muncesti pentru ele. Sa crezi ca poti sa ai o familie numeroasa, o gospodarie frumoasa si copii frumosi...
Iar ce mi-a placut cel mai mult la ea era zambetul frumos chiar si cand ochii erau umezi, bunul simt si modul simplu in care primea complimentele fiind o femeie frumoasa si luminoasa. Cu acel "saru'mana" din suflet, ce numai la tara l-am intalnit, completat de bucuria din ochii ei.