Acasa
Sedum nussbaumerianum
Descriere
Sedum nussbaumerianum este o planta cu tulpini glabre, taratoare si ramificate, de regula de 20 – 40
cm lungime, ocazional insa si pana la 100 cm lungime, de culoare aramie pana la brun-roscata,
formand tufe cu inaltimi de 7 – 20 cm si avand un diametru de pana la 7 mm. Frunzele au suprafata
ventrala plana iar cea dorsala convexa, sunt eliptice oblanceolate, cu varf acut, glabre si cu culori ce
pot varia de la verde – galbui, galben sau aramiu, in soare intens putand avea si tonalitati brune sau
rosiatice in mod special pe margini si in zona apicala. Nici chiar crescute (total inadecvat) in umbra
plantele nu au frunzele complet verzi. Lungimea lor este de 20 – 40 mm, latimea de 10 – 16 mm si
grosimea de 5 – 8 mm. Inflorescenta se formeaza pe tulpini axilare lungi de 2 – 11 mm, cuprinde 18
– 38 de flori. Florile sunt relativ inalte si suple, grupate lejer cate 4 pe pedicele albe, au si ele
culoarea alba si sunt usor parfumate; diametrul lor este de regula de 14 - 16 mm, in unele plante
putin mai mici. (Descrierea se bazeaza pe cea a lui R. T. Clausen si difera in anumite aspecte de cea
facuta de Bitter).
Etimologie
Sedum = provine din latinescul “sedare”, insemnand a calma.
Nussbaumerianum = Dupa cum scrie chiar Bitter in articolul din 1923 in care a descris aceasta
specie noua: “Am numit aceasta specie in cinstea gradinarului sef al Gradinii Botanice din Bremen,
domnul Ernst Nussbaumer, care prin ingrijirea permanenta si atenta face posibila bunastarea
remarcabilei colectii de Crassulaceae care cresc aici”.
Sinonime
Nume comune: Coppertone sedum.
Subspecii, Forme, Varietati, Hibrizi, Cultivari
Nu exista subspecii, forme sau varietati descrise; dealtfel si in ceea ce priveste uniformitatea /
variabilitatea Sedum nussbaumerianum exista destule controverse; acest aspect este greu de
clarificat in absenta unor studii de teren sustinute.
Exista in circulatie cativa hibrizi, unul dintre primii hibrizi mentionati fiind Graptopetalum
paraguayense x Sedum nussbaumerianum (R. T. Clausen, 1959) planta cu un aspect diferit; de
asemenea cultivatori americani au incercat sa obtina hibrizi mai rezistenti la atacuri fungale
(caracteristica principala este ca au frunzele galbene).
Din punct de vedere vegetativ Sedum nussbaumerianum este destul de asemanatoare cu Sedum
adolphii si Sedum lucidum, ambele au insa frunzele verzi, desi in cazul primei frunzele por avea si
usoare nuante aramii sau brune. Exista totusi unele clone cultivate care par a fi mai aproape de
Sedum adolphii, ridicand o problema taxonomica – fie Sedum adolphii si Sedum nussbaumerianum
sunt una si aceeasi specie cu caracteristici politipice (fac referire la Echeveria setosa pentru a
exemplifica afirmatia), fie sunt plante hibride a caror origine este obscura. Putinatatea colectiilor
din natura si propagarea masiva doar a ceea ce se crede a fi plante provenite dintr-un numar restrans
de clone colectate initial, nu poate sustine inca varianta unei specii cu variabilitate semnificativa.
Este posibil ca Sedum nussbaumerianum, Sedum adolphii, Sedum lucidum dar si alte specii de
Sedum din Tiscalatengo Gorge sa aiba o origine comuna.
Habitat original
Ca multe alte Crassulaceae mexicane care se respecta si aceasta planta a avut parte de o anumita
doza de mister in ceea ce priveste habitatul natural. Desi cunoscuta de multa vreme, desi se
cunostea cu o oarecare aproximatie zona de provenienta, abia relativ recent au fost re-descoperite
plante si in natura (Charles H. Uhl, langa Cerro Gordo, pe 14 Iulie 1978, urmat la 26 Decembrie
1989, de catre Miguel Cházaro Bazañez si César Viveros Colorado, acompaniati de Mark Leach, iar
in Aprilie 1990 si plante inflorite care au permis o identificare certa – plante colectate langa
Zacualpan); in prezent sunt cateva populatii in apropierea localitatii Veracruz (Zacualpan, Cerro
Gordo, Jalapa, Pachuquil), la altitudini destul de joase de 450 - 600m, crescand nu departe de coasta
Golfului.
Planta creste pe pante uneori destul de accentuate, cu sol pietros, in ravine si campuri de lava
bazaltica, tulpinile taratoare putand ajunge la 100 cm lungime. Planta insotitoare cea mai des
intalnita este Hechtia tillandsioides (Bromeliaceae) dar in zona se intalnesc frecvant si alte plante
suculente sau cactusi: Beaucarnea inermis, Cephalocereus palmeri var. sartori, Neobuxbaumia
scoparia, Bursera spp., Comocladia engleriana, Euphorbia oaxacana, Manihot spp., Agave
pendula, Hechtia podantha, Selenicereus coniflorus, Callisia fragans, Eucnide hirta, Pilea
microphylla, Mammillaria sartori, Tillandsia grandis, Rhipidocladum racemiflorum, Anthurium
podophyllum, Peperomia spp., Psilotum complanatum, etc.
Primele colectii au fost facute in 1906 si 1907 de C.A. Purpus in apropiere de Zacuapan, din pacate
nu a fost insa consemnata locatia exacta si ulterior, pentru peste 70 de ani, planta nu a mai putut fi
regasita in natura. In mod paradoxal (R. T. Clausen, 1959) nu a ajuns sa fie populara nici in cultura
in Mexic, fiind mai raspandita in SUA si Europa. Bitter a facut descrierea originala in baza unor
plante cultivate la Gradina Botanica din Bremen provenind din colectiile originale efectuate de C.
A. Purpus.
Un reper climatic aproximativ (intrucat nu am gasit statistici meteorologice pentru localitatile
mentionate): Veracruz (cea mai apropiata localitate majora) – cele mai calduroase luni sunt Iunie,
Iulie, August si Septembrie (23 – 24 grade Celsius / 31 grade Celsius), precipitatii de 670 mm / an,
cu un varf de 132 mm in luna Octombrie, dar fara luni cu adevarat lipsite de precipitatii.
Cultura
Planta a devenit in timp, mai ales in ultimile 2 decenii, deosebit de populara, atat datorita aspectului
sau unic dar si datorita cultivarii lipsite de dificultate si a usurintei cu care se poate inmulti
vegetativ, alt aspect care a contribuit foarte mult la raspandirea ei. Este o planta care desi creste
relativ lent se poate intinde in timp pe suprafete mari si este recomandabil de aceea sa fie cultivata
fie direct in pamant, fie in ghivece largi; este adecvata si pentru ghivece agatate.
Cresterea ei este destul de lenta (prin comparatie cu alte plante similare) astfel incat dureaza mai
multi ani pentru ca un singur exemplar sa formeze o colonie de mari dimensiuni, dar cum este o
planta foarte usor de cultivat, acest lucru se va intampla daca exista si suficienta rabdare.
Plantei ii prieste de minune sa fie tinuta vara in aer liber, neprotejata impotriva ploii; trebuie insa
ferita de insolatie excesiva. Se poate fertiliza o data pe luna incepand de la mijlocul primaverii la 25
- 50% din concentratia recomandata, se va inceta insa fertilizarea spre sfarsitul verii.
Planta se poate transplanta anual in primii ani apoi tot mai rar si numai daca este strict necesar. La
plantele batrane in mod special poate interveni o stagnare a cresterii. In prima faza este bine sa se
scurteze de la baza cateva din ramurile mai vechi pentru a stimula lastarirea; daca nici asa nu se
observa o revigorare este necesara transplantarea. Spre deosebire de alte plante similare frunzele
sunt bine fxzate de tulpini, acestea nu se desprind de regula decat in cazul unor probleme de cultura
– in mod special un marcant deficit de apa.
Se inmulteste cu usurinta vegetativ prin frunze sau fragmente de tulpina care inradacineaza usor; nu
cunosc nimic despre inmultirea prin seminte (desi este posibil sa nu prezinte dificultati deosebite,
Bitter mentionand plante obtinute din seminte). Frunzele care se desprind accidental de tulpini
inradacineaza fara probleme si fara asistenta in acelasi ghiveci generand plante noi, este insa o
metoda mai lenta decat in cazul altor plante similare – Sedum rubrotinctum de exemplu. Pentru a
obtine in timp relativ scurt plante remarcabile se recomanda inradacinarea unor butasi de cel putin
10 - 12 cm lungime, avand cel putin 3 – 4 perechi de frunze, grupati cate 4 – 5 in acelasi ghiveci sau
direct in pamant. O observatie – plante izolate se dezvolta de regula mult mai incet decat plante
cultivate grupat; este un aspect mult mai evident la Sedum nussbaumerianum prin comparatie cu la
alte Sedum sp., pare de asemenea sa agreeze si compania altor Crassulaceae.
Este o planta rezistenta in general la boli si daunatori, are in schimb o anumita sensibilitate la fungi,
in mod special la Alternaria tenuis, un fungus nonpatogenic, care genereaza o reactie specifica a
plantei. Charles Cass a consemnat faptul ca aceasta boala a aparut in sudul Californiei in 1941 si s-a
raspandit cu rapiditate afectand si alte plante, in mod special pet imp de iarna (posibil ca urmare a
umiditatii mai ridicate a aerului). Pe frunzele afectate apar mici pete rosii, care ulterior se maresc si
devin mai inchise la culoare, aproape negre. In final frunza respectiva este cuprinsa total de boala si
se usuca sau putrezeste complet.
Este o planta destul de populara in Noua Zeelanda, fiind cultivata (cu precadere direct in sol) in
mod special in treimea nordica a Insulei de Nord, zona in care inghetul la sol este un fenomen
destul rar.
Inflorire
Infloreste primavara (Ianuarie – Aprilie in emisfera nordica), ocazional perioada de inflorire
extinzandu-se pana la inceputul verii. Infloreste destul de greu cand plantele sunt tinere, plantele
mature infloresc mai usor, mai ales daca au parte de temperaturi ceva mai ridicate. Florile albe apar
numai in apexul tulpinilor ceva mai batrane, de regula dupa ce acestea au depasit 20 – 30 cm
lungime.
Expozitie
Expunere cat mai luminoasa atat vara cat si iarna, inclusiv cateva ore bune de soare direct preferabil
dimineata, dar se va evita o insolatie excesiva – cu alte cuvinte nu este o planta de soare din plin.
Este sensibila in mod special la soarele primit dupa-amiaza cand si temperaturile sunt ridicate.
Udare
Poate fi udata din abundenta in lunile calde (daca substratul se dreneaza bine) si mult mai putin
iarna. Este de preferat sa se continue cu udari usoare si pe timpul iernii la intervale de 2 – 3
saptamani pentru a mentine in viata radacinile capilare; se vor intrerupe udarile la temperaturi sub 8
grade Celsius. Daca se uda iarna se va alege o “fereastra” de vreme insorita. Poate rezista la seceta
prelungita dar in detrimentul esteticii. Daca este cultivata in ghiveci este necesar ca substratul sa
devina relativ uscat pana la urmatoarea udare, cultivata direct in pamant planta este ceva mai
toleranta la umiditate prelungita chiar si la temperaturi mai scazute (minime nocturne de 2 – 3 grade
Celsius) dar nu si la inghet.
Temperatura
Rezista doar la inghet usor si trecator cu conditia ca substratul sa fie uscat. Pentru cultura se
recomanda sa nu se scada sub 5 grade Celsius, ideal 8 – 15 grade Celsius (minima nocturna –
maxima diurna), chiar si mai mult daca este posibil deoarece este totusi o planta tropicala (vezi
informatiile climatice); rezista in schimb foarte bine la temperaturi ridicate dar necesita sa fie
umbrita daca se depasesc 30 de grade Celsius; temperaturile maxime ideale pe timpul verii sunt 24
– 28 grade Celsius.
Plantele cultivate de mine au rezistat la minime de -2 grade Celsius in conditii umede,
inconvenientele (cateva plante care si-au pierdut radacinile) fiind depasite in lunile de vara.
Substrat
Nu este o planta pretentioasa din acest punct de vedere, agreaza insa un sol nisipos (cel putin 40%
nisip grosier de 2 – 3 mm, preferabil de concasaj) la care se poate adauga argila 10 – 15% si humus
(nu prea mult, maxim 10 - 15%), un minim de 20% tuf vulcanic (si / sau fragmente de lava
bazaltica) in granulatie mai mare (3 – 15mm) este de asemenea foarte util. Important este sa aibe un
drenaj bun iar pH-ul sa fie usor acid. Acest amestec este bun in opinia mea mai ales in cazul
cultivarii in ghiveci. Este una din plantele care adora sa cresca direct ancorate pe roci sau stanci
vulcanice, desi accepta cu placere si soluri obisnuite, cu un continut redus de materie organica sau
chiar si cu un continut moderat de turba.
O alta reteta recomandata pentru Sedum nussbaumerianum este 20% humus, 40% nisip grosier (2 –
3 mm) si criblura (3 – 8 mm) si 40% pamant argilos, ceea ce (poate cu exceptia procentajului putin
prea ridicat de humus) se aseamana cu amestecul utilizat de mine la plantele cultivate in aer liber,
substrat foarte bun pentru cultivare direct in pamant si mai putin pentru cele cultivate in ghiveci.
Eduart Zimer, 2008
P.S. si puiul meu
Descriere
Sedum nussbaumerianum este o planta cu tulpini glabre, taratoare si ramificate, de regula de 20 – 40
cm lungime, ocazional insa si pana la 100 cm lungime, de culoare aramie pana la brun-roscata,
formand tufe cu inaltimi de 7 – 20 cm si avand un diametru de pana la 7 mm. Frunzele au suprafata
ventrala plana iar cea dorsala convexa, sunt eliptice oblanceolate, cu varf acut, glabre si cu culori ce
pot varia de la verde – galbui, galben sau aramiu, in soare intens putand avea si tonalitati brune sau
rosiatice in mod special pe margini si in zona apicala. Nici chiar crescute (total inadecvat) in umbra
plantele nu au frunzele complet verzi. Lungimea lor este de 20 – 40 mm, latimea de 10 – 16 mm si
grosimea de 5 – 8 mm. Inflorescenta se formeaza pe tulpini axilare lungi de 2 – 11 mm, cuprinde 18
– 38 de flori. Florile sunt relativ inalte si suple, grupate lejer cate 4 pe pedicele albe, au si ele
culoarea alba si sunt usor parfumate; diametrul lor este de regula de 14 - 16 mm, in unele plante
putin mai mici. (Descrierea se bazeaza pe cea a lui R. T. Clausen si difera in anumite aspecte de cea
facuta de Bitter).
Etimologie
Sedum = provine din latinescul “sedare”, insemnand a calma.
Nussbaumerianum = Dupa cum scrie chiar Bitter in articolul din 1923 in care a descris aceasta
specie noua: “Am numit aceasta specie in cinstea gradinarului sef al Gradinii Botanice din Bremen,
domnul Ernst Nussbaumer, care prin ingrijirea permanenta si atenta face posibila bunastarea
remarcabilei colectii de Crassulaceae care cresc aici”.
Sinonime
Nume comune: Coppertone sedum.
Subspecii, Forme, Varietati, Hibrizi, Cultivari
Nu exista subspecii, forme sau varietati descrise; dealtfel si in ceea ce priveste uniformitatea /
variabilitatea Sedum nussbaumerianum exista destule controverse; acest aspect este greu de
clarificat in absenta unor studii de teren sustinute.
Exista in circulatie cativa hibrizi, unul dintre primii hibrizi mentionati fiind Graptopetalum
paraguayense x Sedum nussbaumerianum (R. T. Clausen, 1959) planta cu un aspect diferit; de
asemenea cultivatori americani au incercat sa obtina hibrizi mai rezistenti la atacuri fungale
(caracteristica principala este ca au frunzele galbene).
Din punct de vedere vegetativ Sedum nussbaumerianum este destul de asemanatoare cu Sedum
adolphii si Sedum lucidum, ambele au insa frunzele verzi, desi in cazul primei frunzele por avea si
usoare nuante aramii sau brune. Exista totusi unele clone cultivate care par a fi mai aproape de
Sedum adolphii, ridicand o problema taxonomica – fie Sedum adolphii si Sedum nussbaumerianum
sunt una si aceeasi specie cu caracteristici politipice (fac referire la Echeveria setosa pentru a
exemplifica afirmatia), fie sunt plante hibride a caror origine este obscura. Putinatatea colectiilor
din natura si propagarea masiva doar a ceea ce se crede a fi plante provenite dintr-un numar restrans
de clone colectate initial, nu poate sustine inca varianta unei specii cu variabilitate semnificativa.
Este posibil ca Sedum nussbaumerianum, Sedum adolphii, Sedum lucidum dar si alte specii de
Sedum din Tiscalatengo Gorge sa aiba o origine comuna.
Habitat original
Ca multe alte Crassulaceae mexicane care se respecta si aceasta planta a avut parte de o anumita
doza de mister in ceea ce priveste habitatul natural. Desi cunoscuta de multa vreme, desi se
cunostea cu o oarecare aproximatie zona de provenienta, abia relativ recent au fost re-descoperite
plante si in natura (Charles H. Uhl, langa Cerro Gordo, pe 14 Iulie 1978, urmat la 26 Decembrie
1989, de catre Miguel Cházaro Bazañez si César Viveros Colorado, acompaniati de Mark Leach, iar
in Aprilie 1990 si plante inflorite care au permis o identificare certa – plante colectate langa
Zacualpan); in prezent sunt cateva populatii in apropierea localitatii Veracruz (Zacualpan, Cerro
Gordo, Jalapa, Pachuquil), la altitudini destul de joase de 450 - 600m, crescand nu departe de coasta
Golfului.
Planta creste pe pante uneori destul de accentuate, cu sol pietros, in ravine si campuri de lava
bazaltica, tulpinile taratoare putand ajunge la 100 cm lungime. Planta insotitoare cea mai des
intalnita este Hechtia tillandsioides (Bromeliaceae) dar in zona se intalnesc frecvant si alte plante
suculente sau cactusi: Beaucarnea inermis, Cephalocereus palmeri var. sartori, Neobuxbaumia
scoparia, Bursera spp., Comocladia engleriana, Euphorbia oaxacana, Manihot spp., Agave
pendula, Hechtia podantha, Selenicereus coniflorus, Callisia fragans, Eucnide hirta, Pilea
microphylla, Mammillaria sartori, Tillandsia grandis, Rhipidocladum racemiflorum, Anthurium
podophyllum, Peperomia spp., Psilotum complanatum, etc.
Primele colectii au fost facute in 1906 si 1907 de C.A. Purpus in apropiere de Zacuapan, din pacate
nu a fost insa consemnata locatia exacta si ulterior, pentru peste 70 de ani, planta nu a mai putut fi
regasita in natura. In mod paradoxal (R. T. Clausen, 1959) nu a ajuns sa fie populara nici in cultura
in Mexic, fiind mai raspandita in SUA si Europa. Bitter a facut descrierea originala in baza unor
plante cultivate la Gradina Botanica din Bremen provenind din colectiile originale efectuate de C.
A. Purpus.
Un reper climatic aproximativ (intrucat nu am gasit statistici meteorologice pentru localitatile
mentionate): Veracruz (cea mai apropiata localitate majora) – cele mai calduroase luni sunt Iunie,
Iulie, August si Septembrie (23 – 24 grade Celsius / 31 grade Celsius), precipitatii de 670 mm / an,
cu un varf de 132 mm in luna Octombrie, dar fara luni cu adevarat lipsite de precipitatii.
Cultura
Planta a devenit in timp, mai ales in ultimile 2 decenii, deosebit de populara, atat datorita aspectului
sau unic dar si datorita cultivarii lipsite de dificultate si a usurintei cu care se poate inmulti
vegetativ, alt aspect care a contribuit foarte mult la raspandirea ei. Este o planta care desi creste
relativ lent se poate intinde in timp pe suprafete mari si este recomandabil de aceea sa fie cultivata
fie direct in pamant, fie in ghivece largi; este adecvata si pentru ghivece agatate.
Cresterea ei este destul de lenta (prin comparatie cu alte plante similare) astfel incat dureaza mai
multi ani pentru ca un singur exemplar sa formeze o colonie de mari dimensiuni, dar cum este o
planta foarte usor de cultivat, acest lucru se va intampla daca exista si suficienta rabdare.
Plantei ii prieste de minune sa fie tinuta vara in aer liber, neprotejata impotriva ploii; trebuie insa
ferita de insolatie excesiva. Se poate fertiliza o data pe luna incepand de la mijlocul primaverii la 25
- 50% din concentratia recomandata, se va inceta insa fertilizarea spre sfarsitul verii.
Planta se poate transplanta anual in primii ani apoi tot mai rar si numai daca este strict necesar. La
plantele batrane in mod special poate interveni o stagnare a cresterii. In prima faza este bine sa se
scurteze de la baza cateva din ramurile mai vechi pentru a stimula lastarirea; daca nici asa nu se
observa o revigorare este necesara transplantarea. Spre deosebire de alte plante similare frunzele
sunt bine fxzate de tulpini, acestea nu se desprind de regula decat in cazul unor probleme de cultura
– in mod special un marcant deficit de apa.
Se inmulteste cu usurinta vegetativ prin frunze sau fragmente de tulpina care inradacineaza usor; nu
cunosc nimic despre inmultirea prin seminte (desi este posibil sa nu prezinte dificultati deosebite,
Bitter mentionand plante obtinute din seminte). Frunzele care se desprind accidental de tulpini
inradacineaza fara probleme si fara asistenta in acelasi ghiveci generand plante noi, este insa o
metoda mai lenta decat in cazul altor plante similare – Sedum rubrotinctum de exemplu. Pentru a
obtine in timp relativ scurt plante remarcabile se recomanda inradacinarea unor butasi de cel putin
10 - 12 cm lungime, avand cel putin 3 – 4 perechi de frunze, grupati cate 4 – 5 in acelasi ghiveci sau
direct in pamant. O observatie – plante izolate se dezvolta de regula mult mai incet decat plante
cultivate grupat; este un aspect mult mai evident la Sedum nussbaumerianum prin comparatie cu la
alte Sedum sp., pare de asemenea sa agreeze si compania altor Crassulaceae.
Este o planta rezistenta in general la boli si daunatori, are in schimb o anumita sensibilitate la fungi,
in mod special la Alternaria tenuis, un fungus nonpatogenic, care genereaza o reactie specifica a
plantei. Charles Cass a consemnat faptul ca aceasta boala a aparut in sudul Californiei in 1941 si s-a
raspandit cu rapiditate afectand si alte plante, in mod special pet imp de iarna (posibil ca urmare a
umiditatii mai ridicate a aerului). Pe frunzele afectate apar mici pete rosii, care ulterior se maresc si
devin mai inchise la culoare, aproape negre. In final frunza respectiva este cuprinsa total de boala si
se usuca sau putrezeste complet.
Este o planta destul de populara in Noua Zeelanda, fiind cultivata (cu precadere direct in sol) in
mod special in treimea nordica a Insulei de Nord, zona in care inghetul la sol este un fenomen
destul rar.
Inflorire
Infloreste primavara (Ianuarie – Aprilie in emisfera nordica), ocazional perioada de inflorire
extinzandu-se pana la inceputul verii. Infloreste destul de greu cand plantele sunt tinere, plantele
mature infloresc mai usor, mai ales daca au parte de temperaturi ceva mai ridicate. Florile albe apar
numai in apexul tulpinilor ceva mai batrane, de regula dupa ce acestea au depasit 20 – 30 cm
lungime.
Expozitie
Expunere cat mai luminoasa atat vara cat si iarna, inclusiv cateva ore bune de soare direct preferabil
dimineata, dar se va evita o insolatie excesiva – cu alte cuvinte nu este o planta de soare din plin.
Este sensibila in mod special la soarele primit dupa-amiaza cand si temperaturile sunt ridicate.
Udare
Poate fi udata din abundenta in lunile calde (daca substratul se dreneaza bine) si mult mai putin
iarna. Este de preferat sa se continue cu udari usoare si pe timpul iernii la intervale de 2 – 3
saptamani pentru a mentine in viata radacinile capilare; se vor intrerupe udarile la temperaturi sub 8
grade Celsius. Daca se uda iarna se va alege o “fereastra” de vreme insorita. Poate rezista la seceta
prelungita dar in detrimentul esteticii. Daca este cultivata in ghiveci este necesar ca substratul sa
devina relativ uscat pana la urmatoarea udare, cultivata direct in pamant planta este ceva mai
toleranta la umiditate prelungita chiar si la temperaturi mai scazute (minime nocturne de 2 – 3 grade
Celsius) dar nu si la inghet.
Temperatura
Rezista doar la inghet usor si trecator cu conditia ca substratul sa fie uscat. Pentru cultura se
recomanda sa nu se scada sub 5 grade Celsius, ideal 8 – 15 grade Celsius (minima nocturna –
maxima diurna), chiar si mai mult daca este posibil deoarece este totusi o planta tropicala (vezi
informatiile climatice); rezista in schimb foarte bine la temperaturi ridicate dar necesita sa fie
umbrita daca se depasesc 30 de grade Celsius; temperaturile maxime ideale pe timpul verii sunt 24
– 28 grade Celsius.
Plantele cultivate de mine au rezistat la minime de -2 grade Celsius in conditii umede,
inconvenientele (cateva plante care si-au pierdut radacinile) fiind depasite in lunile de vara.
Substrat
Nu este o planta pretentioasa din acest punct de vedere, agreaza insa un sol nisipos (cel putin 40%
nisip grosier de 2 – 3 mm, preferabil de concasaj) la care se poate adauga argila 10 – 15% si humus
(nu prea mult, maxim 10 - 15%), un minim de 20% tuf vulcanic (si / sau fragmente de lava
bazaltica) in granulatie mai mare (3 – 15mm) este de asemenea foarte util. Important este sa aibe un
drenaj bun iar pH-ul sa fie usor acid. Acest amestec este bun in opinia mea mai ales in cazul
cultivarii in ghiveci. Este una din plantele care adora sa cresca direct ancorate pe roci sau stanci
vulcanice, desi accepta cu placere si soluri obisnuite, cu un continut redus de materie organica sau
chiar si cu un continut moderat de turba.
O alta reteta recomandata pentru Sedum nussbaumerianum este 20% humus, 40% nisip grosier (2 –
3 mm) si criblura (3 – 8 mm) si 40% pamant argilos, ceea ce (poate cu exceptia procentajului putin
prea ridicat de humus) se aseamana cu amestecul utilizat de mine la plantele cultivate in aer liber,
substrat foarte bun pentru cultivare direct in pamant si mai putin pentru cele cultivate in ghiveci.
Eduart Zimer, 2008
P.S. si puiul meu
